Cine sunt cei doi români care au murit în atentatele din Paris. „Se aflau la o terasă în Paris și au fost împușcați mortal dintr-o mașină”

Publicat: 14/11/2015, 17:33

„Ei doi au avut neșansa să se afle la locul nepotrivit. Am fost informat despre faptul că Lăcrămioara Pop și Ciprian Calciu se aflau la o terasă în Paris și au fost împușcați mortal dintr-o mașină în care se aflau teroriști. Am luat legătura cu familia și vom face tot ce ne stă în putință să-i sprijinim și să-i ajutăm”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei Anton Rohian, prefectul de Maramureș

Și primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a anunțat, într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, că în atentatele teroriste de vineri noapte de la Paris a murit și o tânără din Baia Mare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În aceste momente tragice prin care trece națiunea franceză și care au îndoliat întreaga lume, îmi exprim regretul profund și compasiunea. Cu atât mai mult cu cât în sângerosul atac și-a pierdut viața o băimăreancă de-a noastră. Rugăciunile mele se îndreaptă spre toți cei care au pierdut pe cineva drag în acest tragic atentat, spre francezi, români, băimăreni. (…) Cred că fiecare dintre noi, oamenii simpli, trebuie să transmitem dorința noastră de pace. Să lăsăm deoparte divergențele, războaiele și permanenta luptă pentru putere. Nimic bun nu aduce umanității dacă acest război dintre creștini și musulmani continuă. Mai mult ca oricând avem nevoie de egalitate, libertate și fraternitate. Pe plan mondial”, a scris Cătălin Cherecheș, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Până la ora transmiterii acestei știri, primarul nu a putut fi contactat pentru a oferi mai multe detalii privind identitatea tinerei din Baia Mare care a murit în urma atentatelor de la Paris.

Autoritățile franceze au centralizat 128 de morți în urma atentatelor comise vineri seară la Paris, conform unui bilanț provizoriu, care precizează că 200 de persoane sunt rănite, 99 fiind în stare critică. Cifrele bilanțului atentatelor din Franța variază între 128 și 153 de morți, conform diverselor surse. Un oficial de la Primăria Parisului a anunțat în cursul nopții 140 de morți.

MAE a anunțat sâmbătă că doi cetățeni români au murit în atentatele de la Paris, informația fiind confirmată de autoritățile franceze. De asemenea, un cetățean român a fost rănit ușor în atacurile survenite în cursul nopții în capitala Franței, persoana în cauză primind îngrijiri la un spital din Paris și fiind externată în cursul dimineții.

Președintele Francois Hollande a decretat trei zile de doliu național în Franța, în urma atentatelor comise la Paris.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
Supărat că Poliţia i-a găsit mai multe defecţiuni la maşină, un şofer din Neamţ şi-a...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Plângea lângă fată”. Mărturii cutremurătoare făcute de martorii accidentului din Timiș, în urma căruia o...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta...
Vedetă dată afară de Pro TV chiar în ziua angajării: „A fost un dezastru total!”
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Peștii tropicali invadează apele Australiei din cauza schimbărilor climatice
×